Inceput de 2012

Buuun...a venit si acest moment. In care facem lista.

Ce era initial pe lista si nu mai e:

• in primul si in primul rand... Sfarsitul. Din pacate sau din fericire pentru cei care ne uitam chioras-circumspect spre un nou sfarsit se pare ca celebrele tablite mayase au o buba si le-a dat cu virgula. Cercetatorilor. Se pare ca ele, tablitele, sunt un pic ciupite de vreme, finalul lipsind cu desavarsire. Prin urmare, un alt sfarsit ratat. Dar probabil ca se va inventa un alt sfarsit. O cometa, un asteroid, un cutremur, un tsunami in zonele unde si apa de la robinet curge cu dificultate s.a.
  

Ce a mai ramas:e

• mai mult munte, munte, munte
  
• mai mult aer
• sanatate
• completarea listei pe parcursul anului
  

Corporatisme

Mai precis despre sarbatori corporatiste. Care includ colinde corporatiste. Anunt: "in cladire sunt niste copii...primim cu colindul?". Mai cu juma de gura, glas si masele se ajunge la un DA unanim. (Oricum, unanimitatea este mereu relativa). In 2 minute (mai repede chiar decat alergatorul de la maraton) se infiinteaza copiii. Soc si groaza! Copiii sunt in fapt adolescenti si nu niste princhindei. Gatiti cu toata bucataria instrumentala. Primele intrebari se contureaza in mintea debusolata la vederea...flautului. Din cate imi aduceam aminte din copilarie si alte etape ale vietii asa ceva nu prea gasim in structura muzicala a colindei. In fine. Nu mai stau sa gandesc prea mult. Ciulesc urechile sa ascult. Ciudat (si placut urechii dar mai greu pentru suflet) nu se aude nici un "Ler". Gata cu Leru'i Ler si clasici mioritici. A venit timpul pentru "Felis navidad", "Gingal bels", "Meri Crismas". Pe diverse voci. Cu un flaut si o chitara pe fundal. Intr-un open space. Si plicul albastru se deschide...

Mandarine

Miros de mandarine. Fara zapada. Rontaiala de birou. De biscuiti. Table rade intr-un strident placut. Nu seaman. Cu clopoteii. Acvarii si pisici. Se impletesc anost cu un excavator. Un banc vechi. Se aude in birou. Destinzand atmosfera. Ridic ochii din tastatura. In amalgamul biroului. Vad globul cu oglinzi… “Oglinda, oglinjoara…”. Cele 3 cani de cafea se odihnesc. Murdare. Ma gandesc sa le tradez. Sa-mi pun cafea intr-un pahar de plastic. Pos-it-urile troneaza peste tot. De diferite marimi. Modele. Si culori. Un capsator apasa o carte. Care se spijina pe un telefon. Care la randul lui…sta pe firul de la laptop. Fir care se sprijina pe o biata cutie cu mine. Dar observ frunzele. Dintre cojile de mandarine. Si afara inca nu ninge. Dar parca bate un gand de ceata. Debrief-uri, rapoarte, hartii. Oare cati copaci au murit? Un alt banc. Se aude. Incerc sa-l inteleg. Prefer muzica. Keep it simple imi atrage atentia post-itul de pe laptop. In timp ce langa altul imi spune ca “totul ar trebui sa fie cat mai simplu cu putinta dar nu mai simplu de atat”. Altul imi da un cod de culoare. Si altele imi atrag atentia sa nu uit. Diverse capitol din rapoarte. Mai ridic ochii o clipa si vad dulapul. De fier. Din care sta sa cada un biblioraft. Are usile albastre. Din nou, mirosul de mandarine. Zgomot de tocuri ce se infig. Adanc in mocheta. Prea subtire. Se deplaseaza. In ritm militaresc. 1,2; 1,2… Muzica in casti. Mirosul de mandarine. Incerc sa muncesc. Dar cum cand sunt atatea imagini si senzatii? Iar mirosul de mandarine… Bineinteles, fara zapada. Pauza de tigara.

Jurnal de metrou si rugaminti inchinate

Sfintei Merdenea. E deja tarziu. Ma chinui sa ma mobilizez. Spre Golgotele zilnice. E devreme si nu am chef. Imi chinui simturile inecate in cafeaua cat mai neagra. Cat mai tare. Cat mai fara zahar. Fara lapte. Aproape exclusiv cafea. Miroase a cafea…peste muntii Carpati. In fapt, aici undeva in Dobrogea. Dar se izbeste de Carpati si se intoarce mai puternica. Mai aud o stire. O muzica. Un horoscop. Si inca o data o stire. A murit. S-a inecat. Baba a fost violata. Tata Floarea s-a urcat pe acoperis. Pe sinucigas l-au dat jos. Cu ajutorul unui laxativ. Deh! Avea si omul problemele lui . Decenta lui. Inca o stire. Inca o muzica. Inca un horoscop. Inca un mort. Inca un inecat. Inca un viol. Imi termin cafeaua. Ma ridic, ma gatesc, ma aranjez, ma pregatesc. Sunt gata de drum. Imi arunc geanta pe umar rapid. Incui. Ma grabesc. Ajung la metrou. Ma imping, ma calca pe picior, ma loveste o geanta. Din mai multe urechi se aud: manele, hip-hop, twist, radio. Aceiasi autisti pe care ii intalnesc zilnic. Cu ochi bulbucati, incruntati, cu casti in urechi. Un batran enervat se ridica amenintator de incet. Mana I se destinde cu calm. Ochii tanarului ies si mai mult din orbite. Batranul apuca castile. Si…trage de ele. Ochii stau sa explodeze. Batranul scoate castile. Ochii se pleostesc. Incep sa zambesc. Si ajung la destinatie zambind cu gura pana la urechi. Primul motiv: neuronii mei stresati de muzica ochilor bulbucati au fost razbunati! Al doilea motiv: am ajuns la destinatie unde ma asteapta MERDENEAUA! Cea mai buna merdeanea din oras. Din tara. Din lume. Din univers! Si e fierbinte. Pofta mare! O zi cu soare! (Later: azi e ceata dar simturile au fost scaldate de soarele emanat de merdenea)

Cacao cu lapte

Imi e dor de o cacao cu lapte. Nu am mai baut de cand am descoperit cafeaua. Imi vine in minte laptele caldut. Niciodata fierbinte. In care imprastiam un strop de cacao. Si un praf de zahar. Le amestecam. Uitandu-ma cum se intrepatrundeau. Culorile. Amestecam cu indarjire. Pentru ca omogenizarea sa fie completa. Praful de caco amarui. S-a transformat in timp. Au aparut sortimentele "soft". Dulcege. Fine. Cu timpul am tradat acel praf amarui. In care se pierdeau cocoloase dure. Dar acum mi s-a facut pofta.Pentru ca mi-am reamintit. Cumpar rapid o punga de lapte. Deschid usa dulapului. Din bucatarie. Iau praful cu grija. Prafuit si el. Il deschid cat mai atent. Il intinez afundand lingurita in el. Il asez cu miscari lente. Peste lapte. Amestec cu oarecare teama. Sa nu se reverse peste marginea canii. Ma uit pe geam. La soare. la copaci infloriti. Si beau o cacaco cu lapte. E cald. E bine. Sunt acasa. Cu gandul.

Muzica de duminica

...si pentru regasirea caietelor de teren

Week-end cu ploi?

Se anunta un sfarsit de saptamana cu ploi. Si rece. Acesta era anuntul de vineri. Imbufnata astept inca ploile. E duminica. E soare. Da, sunt si nori. Dar e cald. Si din cand in cand soare. Imi aduc aminte discutiile de aseara. Despre natura umana. Romaneasca. Cine e de vina? Noi. Care noi? Noi toti. Ca accesptam. Ce acceptam? Sa fim calcati in picioare. "Capul plecat sabia nu-l taie"... "Si de'ar fi sa mor"... Si atunci m-a izbit! Mi-am adus de Miorita. Balada poporului roman. Caracterizarea primordiala. Si finala. Suntem toti o Miorita. Ne lafaim intr-o stare de amorteala continuua. Ca o stare perpetua de nepasare. Sa luam la rost imaginea de inceput: "Pe un picior de plai..." care intr-un comentariu pe care il invatam si noi papagaliceste se traduce cam asa "Primele doua versuri prezintă spaţiul mioritic, un teritoriu cvasireal prezentat adimensional. "Gura de rai" este un loc fantastic, situat la limita realului, substantivul "rai" aducând o idee de frumos. Observăm că imaginea din aceste prime versuri este statică, deoarece nu apar elemente de mişcare. Un alt parametru care trezeşte imaginaţia cititorului este timpul acţiunii, un timp mitic, aflat la hotarul dintre prezent, trecut şi viitor." Curiozitatea mea e urmatoarea: cine naiba ar putea intrepreta asa ceva? Ne putem gandi la cele doua personaje negative (intre noi fie vorba, tare ai dracu' mai sunt cei doi ciobanasi - ala ungurean si ala vrancean care vor sa-mi omoare pe saracu' moldovan. Care in realitate avea o poveste de amor cu oaia cea "laie si balaie". In fapt, sunt mai mult decat sigura ca astia 2 erau gelosi pe al treilea. Caci oaia il iubea pe el si doar el se putea bucura de intalnirile nocturne sau diurne. In fine. Dar oaia asta pe langa faptul ca ii e draga, mai are si o gura spurcata. Era barfitoare. Asta cum aude, imediat incepe sa se ofileasca pe picioare si sa verse tot la ciobanas. Dar il ia asa mai pe dupa colt. mai la o parte. Bun. Acum daca ea si-a dat drumu' la gura, in mod normal te astepti la o contrareactie. Adica, la tampitu' asta oaia ii spune ca ailalti vor sa-i ia gatul. Si el ce face? Exact. sta gandeste, analizeaza si scoate capodopera pe gura: "daca ar fi sa mor...". Ideea e ca oricum, prostu asta e destul de convins ca lui nu i se poate intampla. Si oricum, daca i se intampla - dar doar daca - asta e. spaga lui. Si a celorlalti. isi pregateste cu limba de moarte frumos locul de veci. Si asteapta. Acum, eu ma gandesc ashe: poi, exista 2 variante - ori oaia sa spuna baliverne ceea ce dovedeste ca are ea un scop ascuns si vrea in fapt sa-i invrajbeasca pe ciobanasi ca sa ramana cu berbecul turmei ori, ciobanusu' - viitor mort - e prost ca accepta eventualitate conflictului. Parerea mea, este ca a doua varianta este valabila. Dar asta fie vorba intre noi. problema apare in momentul in care si noi, dupa ani si ani repetam acelasi comportament. Dar asta e alta poveste. Din alt film.). Si asa am divagat. Cam prea mult. Iar noi suntem invatati ca: 'Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor. "Miorita" sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general- umana". De imn isi mai aduce aminte cineva? parca incepea cu ideea: "Desteapta-te romane!". Pe o muzica adormitoare. Sunt doar ganduri de duminica.