[Ciprian]:
La băut trăind un pic… Uitând de tot şi lăsând la voia întâmplării fiecare gând în parte. Nimic mai mult.
[ADN]:
Haotic cafeaua se transformă-n bere. Călcând prin viitor. Ne întoarcem. Cu gânduri înlemnite spre trecut. Stăm. Cuvintele se pierd printer başi zgomotoşi. Nici urmă de cântec. Doar sunet. Nici urmă de urlet. Doar vâjâitul. Aprindem o ţigară de la o flacără. Muribundă. Turnăm cu vitejie o bere. Neaburindă. Dezbatem strategiile de mâine. Zâmbim amar. Cântând cafeaua. Şi-atunci ne ridicăm… Ne dăm seama: copii am fost. Şi nu mai suntem. Maturi vom fi. Dar încă nu suntem. Suntem doar vorbe. Amalgamuri. Rătăcitori prin mii de baruri.
[Doruldezid]:
Dacă Antrenoru îmi stă la masă frecvent, întălnirea de acum, peste ani, savuroasă-n zmei şi ţigări eşuate-n lumânare, aduce prieteni vechi în sporturi actuale. De la Adina la Ciprian, în povestiri din noi, spre seară. Jos pălăria!
[Antrenoru]:
Grădina avea forma pe care i-o dădea fiara culcată
singură, adâncă.
Cuvintele üe care ar fi putut
Să le spună vreodată erau
Prinse în albumele cu poze răspândite
În toată lumea.
Fiara nu avea nicio rană.
Seara visele i se cuibăreau în blană
Şi se odihneau o dată cu ea.
Ştia toate poveştile lumii.
Asculta tot, iar blana
Se arcuia de plăcere ca şi cum toate ar fi fost o [piesă] de iubire
Nu arunca nimic.
Fiara era o groapă.
Niciodată mai adâncă decât trupul ei
Niciodată mai mică decât visele.
[Ciprian]:
Planuri pentru un viitor mic şi aproape, la un fapt de seară. Dincolo de clipa prezentă… nimic nu mai e palpabil. Nici nu aş mai vrea mai mult.
Deschid o nouă paranteză, un nou fragment şi promit să îl las să se închidă de la sine … cândva în viitor.
[ADN]:
(continuare)
Şi ridicând de jos o pălărie, aruncăm spre străzi … fiere, nebunie. Ne apucăm de scris, citit şi pasteţit, atârnând clipa. În neoane. Şi spoturi de lumini deloc calde. O lumânare arde. Pe post de brichetă improvizată. Istoria se repetă. Dar neatârnată. Mai luăm o gură … de bere, cafea ori alte amintiri. Mai respirăm din fumul visului etern. Masca începe să cadă. Un sunet cadenţat începe să apară. Vorbim absurdităţi. Plăcute. Iubim mereu. Întâlniri nocturne. Şi râdem. Şi zâmbim. Mai şi visăm. Dar ne trezim. Şi îngheţăm. E iarnă. E frig. Aprindem o ţigară. Reînviem momente. Ce azi ni se arată. Ne ducem… spre concret. Luptăm cu viitorul. O bere se deschide. Bătrâna mulţumeşte. Beţivii toţi sunt veseli. Că au crescut. Sunt vorbe de poveste. Mai scoate masca. Aruncă pălăria. Ridică nebunia. A anilor trecuţi.
[Doruldezid]:
Pe longitudini decupate din strigare
Se sprijină orice ninsoare
Adică acoperă, evadează, adduce a manoperă.
Ne bucurăm de cercuri şi de noi, culori şi umori
De la ce până la cum,
… las pauză în ţigări….
...cu multumiri Doruldezid http://focaidal.wordpress.com
...si asa s-a incheiat cu "succese" o seara frumoasa.
