......ca tot e duminica.
Asa. Povestea incepe undeva prin iulie 2009. Undeva 7-10-11. Nu se mai stie exact. Important e ca au fost 4 zile. Se continua azi. 24 ianuarie 2010. O zi simpla de duminica in care plictiseala isi pune amprenta. Asa ca ma plimb aiurea pe net. Pe bloguri. De unele nu stiam. Pe altele le-am aflat abia azi. Si observ ca toti componentii grupului, prezenti in cele 4 zile de iulie descriu cu multa delicatete...si pe alocuri cu mult umor uneori chiat tintit spre subsemnata....tura. Ideea de baza e urmatoarea: o tura prin m-tii Fagarasului. Intamplator era si ziua maica'mii care salasluia fericita la cabana intampind turisti rataciti...asa ca hopa! sa-i faca fata o surpriza si sa-si miste ala dorsal de atarna greu pana in praznic unde ala mic si negru si-a intarcat copchii, taman in creierul Fagarasilor la Podragu. Cei 3 muschetari mai voinicei s-au pornit cu ceva timp inaintea mea. Deh...era vorba de timp liber combinat cu ceva idei de ecologizare impreuna cu cei de la carpati.org. Unii-s mai harnicuti decat altii... Prin urmare, iata-ma in Bucuresti, in gara...ma pornesc nestiind foarte sigur unde trebuie sa ajung. E drept. Prima destinatie, orasul Fagaras, il stiam bine...prea bine de vreme ce inceputurile vietii mi le'am petrecut p'acolo plus o parte din viata, mai precis vacantele. Punct ochit, punct lovit. Destinatia 2: orasul Victoria. Nu putea sa fie o realizare prea grea prin urmare, alt punct ochit, alt punct lovit. Problema e ca ajung un pic cam naucita prin Victoria unde trebuia sa iau legatura cu ceilalti 3 voinici ce erau deja undeva pe valea Vistei iar celebrele tehnologii mobile se bucurau de acoperire doar prin varfuri de copaci. Prima greseala: lipsa hartii. Totusi, ma invart o perioada prin Victoria pe la 6 dimineata, gasesc o crasma si intru sa astept indicatii. Normal ca voinicii mei nu se trezisera la ora aia. Iau o cafea. Un ziar. Ma pun cu rucsac, oale si lanterne sa astept Semnalu. Trece o ora, doua....o cafea, 2...3..o bere...2...o cafea... Inca niste turisti...iupii. am timp sa0mi repar greseala. Intru in vorba cu ei. Ma milogesc de o harta ca poapa la sfintele moaste. O capat. Din pacate....2 probleme: 1. nu aveam informatia exacta unde trebuie sa ajung...asa ca ma uit orientativ incercand sa vad ce trasee posibile sunt spre Vistea. 2. harta era un simulacru de harta cu detalii mai putine decat banii pe care ii aveam in buzunar...iar bani de intors acasa nu aveam. In sfarsit, pe la 9 se trezesc voinicii si binevoiesc sa mearga pana la cel mai apropiat copac sa se catere in el si sa-mi dea si mie un semn de viata. inainte sa-mi ofere ceea ce doream cel mai mult - numele locului unde trebuia sa ajung, imi fac bucuria de a ma incarca cu indatoririle ultimului venit: sa cumpar ce au uitat sau n'au luat destul. Asa ca pun final cafelei si ma duc la cumparaturi...ceva paine, baterii, hartia aia atat de necesara mai ales in momentele diminetii si serii...si alte chestii care incep sa-mi ingreuneze povara pe care o caram in spate...dar, deh! Ce sa-i faci daca ajungi la urma? Ma achit de indatoriri cu brio...e drept ce de unele am uitat iar altele nu am gasit si ma pornesc...conform indicatiilor care practic lipseau cu desavarsire.
Faza 1. Gasirea drumului spre carare.
Informatii. Pe langa gara din Victoria.
Informatie ascunsa. Victoria nu are gara.
Fapte. Ma invart ca un titirez prin oras, pierd vreo ora doua cautand o gara imaginara, intreb, primesc raspunsuri...neaparat gresite. Noroc cu un nene fost salvamontist care-mi da si mie un indiciu important....Victoria nu are gara de calatori ci doar de marfuri. Dupa ce mai merg o perioada in cerc trecand de vreo cateva ori prin aceleasi locuri....vad celebra "gara". Buuun pana aici fu usor. de aici....trebuie sa gasesc cararea si trec la faza 2.
Problema. Nu se vede nici o carare. Si nici un om pe care sa-l intreb.
Noroc. gasesc un gater si niste oameni. Si multi caini.
Trec repede spre faza 2.
Faza 2. Mersul pe carare pana la o anumita bifurcatie cu drumul de Sambata
Informatii: mergi inainte pe carare
Informatie ascunsa. Cararea e de fapt un drum asfaltat de ceva prea multi chilometri
Fapte. Trece un aro cu salvamontisti care mergeau la sambata. ma recupereaza si pe mine. Isi fac mila de bietele mele picioare care facusera o pauza cam mare de munte si se abat din drum pana la bariera unde incepea reala carare de dupa bifurcatie. Prin urmare, faza 3 a fost si ea indeplinita. Imi iau la revedere de la baieti care ma folosesc si ei pe post de porumbel calator trimitand prin intermediul meu mesaje catre cei de sus care nu se catarau destul de des prin copaci dupa semnal ca sa-si primeasca mesajele.
Faza 4. Mersul pe drum forestier si apoi pe carare prin padure pana dai de noi
Informatii. Mergi
Informatie ascunsa. Vezi ca drumul se bifurca dupa enspea curba si tu trebuie sa mergi in stanga.
Fapte. Merg. Ma intalnesc cu padurarii, mi se urla ca pica busteni, alearga un bustean dupa mine, gasesc o bifurcatie. Ma asez intr-o pozitie ideala pentru uzu hartiei incercand sa dau de voinicii mei sa pricep si io care-i drumul. Adica...sa pot prinde un semnal in vederea aflarii drumului.
Ghinion. Voinicii erau fara semnal.
Noroc. In sfarsit dau de ei.
Dar nu inteleg pana la urma daca sunt sau nu la bifurcatia buna.... Stand asa, copilareste, aprind o tigara....sperand intr-o minune. Singura informatie in plus a fost ca unde dau de corturi cortul bun e ala cu tricoul Dianei...de parca io stiam cum arata tricoul mandrei!? In fine...asta mi s-a parut in acel moment o informatie extrem de importanta...
Minune. un nene...cu o bicicleta.
Poi...daca tot a dat norocu' peste mine....intru in vorba. Nenea, ciobanu' mergea in acelasi loc cu mine. Si avea o bicicleta. Din vorba in vorba, ma invita sa pun rucsacul pe bicicleta si ia nene si impinge ca io ma saturasem sa-l car...asa ca o mare parte din faza 4 fu blagoslovita de divinitate.
In sfarsit...simt cum inaintez spre tinta finala. Din vorba in vorba...ajungem la punctul terminus al bicicletei. La fix caci taman face pana. O ia nenea si o ascunde intr-o mare de brusturi. Si se porneste mai departe. Multumiri depline, mai stam la o vorba dar decid ca de aici in colo nu mai e drum lung si ma asez sa imbuc si io ceva, sa mai fumez o tigara, sa mai trag un plaman de aer curat, sa ma mai minunez de frumestiile naturii si alte asemenea preocupari de om care a cam obosit. Nenea pleaca. Ce nu stiam eu e ca abia de acolo incepe drumul de padure...si unde e padure e mai intuneric si unde e intuneric...e mai infricosator....si cand mergi singur auzi tot felu' de lighioane ale pamantului cum misuna in jurul tau....daca stiam, mergeam cu pasi grabiti dar totusi lenti cu nenea. Asa ca...singura prin inima padurii m'am pus pe un cros de care nu ma credeam capabila mai ales dupa ce urechile mele au prins undeva niscavai pasi grei care in mintea mea s-au concretizat in imaginea unui ditamai monstru de urs...si semnal la telefon, ioc! Grabind pasii, in sfarsit dau de un rau care trebuia traversat. Aveam o vaga informatie ca trebuie sa il trec cumva si n-am cum decat prin el...dar io aveam ditamai busteanu in fata si nu trebuia sa trec prin el...oare sunt pe drumul bun? Io sper ca da si merg inainte. Inca 2-3 bolovani si imi iese in cale un nene care era la plimbare...perspicace cum sunt, am facut legatura ca trebe sa ma fi apropiat de niste corturi. Dar oare sunt corturile care trebuie? In sfarsit, ajung in poiana din Valea Vistei. Ceva corturi se inaltau ca niste monstri sacri sub soare. Acum trebuie sa caut cortul cu tricoul Dianei. Mmmm. Greut. Ca erau vreo 3 care aveau tricouri. Obosita de alergatura imi arunc rucsacu, scot bocancii sa-mi respire picioarele si ele aer de munte si ma pun la taclale cu mosu' poate, poate aflu care e cortu'. Mai aveam o informatie suplimentara prinsa vag...parca ar fi si Diana la cort...incerc sa aflu la care din ele. Imi aprind o tigara....si incep sa vociferez cu mosu pe tonalitati mai inalte...poate, poate apare cineva care-mi recunoaste vocea si nu mai trebuie sa ma misc io....si atunci...dintr-un cort se aude un mormait de fermoar tras, se cutremura cortu, apare o teasta cu par negru...ufff apare Diana. Fericire, pupaturi, halu si o tigara. asteptam voinicii 2 sa vina de sus de la ecologizare. Prilej de inca o poveste, o ciorba la plic, o cafea si o tigara.
Un alt week-end. Imi propusesem sa dorm. Dar m-am trezit. Un pic socata. E 7 dimineata. Dar nu! Ma uit atent spre calculator care imi spune ca e 6. "Asa ceva nu exista!" imi spun in gand. Si ma apuc sa-mi fac cafeaua. Deschid usa balconului convinsa de soarele de afara. Dar ma insel amarnic. Ma invaluie un aer rece. Biiir! E atat de rece! Grabita inchid usa la loc. Si zgribulita ma arunc inspre calculator convinsa fiind sa elucidez enigma orei 6. Si atunci un gand ma izbeste. Cu o forta nemaivazuta. O vajaiala la care nu ma asteptam. Si nici nu o vroiam...normal! E 6! Caci vrajitoare crunte au inghetat timpul aseara. E o conspiratie mondiala. Normal. Caci piticii timpului s-au agatat de acele timpului. Si l-au tinut pe loc. Normal. E logic. Dar pe de alta parte...sunt sigura ca de fapt au fost hotii. Hotii timpului. S-au hotarat sa fure un graunte. De timp. Pentru colectionarii bogati care ar plati comori pentru orice clipa in plus. Dar... atunci, din partea stanga ma izbeste si mai tare. Un alt gand. In fapt, au inceput stirile. Da! am trecut la ora de iarna. Si totusi...cum ramane cu vrajitoarele, piticii sau hotii??? Mai bine ma adun si mai dorm un pic...
