Vegetativ

"Don'soara, ascultati la mine caci eu m-am uitat la fetele lor. sunt varza! Dar eu voi face asta. Ascultati-ma pe mine!". Intuneric. Seara si burnita, ceata. Sau ce o fi. Vant. Telefonul imi anunta teleportarea. Spre Bulgaria. Si totusi sunt in zona romaneasca. Doar pompieru' ma slaveaza. Cu alegerea barului unde sa astept masina. Caci sunt o leidi. Si ca o leidi ce sunt intr-un sat... Cum care sat? Mai stie cineva? Un sat. Satul. Si prin urmare, Maria mea leidi ce sunt nu poate bea o cafea oriunde. Trebuie sa fie aparata. Don' pompier isi ia nevasta de mana. Si pe mine la povesti. De parca intr-o seara de vineri asta imi doream. Pe mijlocul drumului. Ne indreptam in pas vioi. Militaresc. Spre crasma. Care e vrednica de leidismul meu. Pe care de altfel, inca il mai caut. dar...deh... Sunt obosita si toate vorbele lor trec in rafale pe langa mine. ajungem. O crasma pustie. Impartita pe separeuri de fumatori/ nefumatori. ne ducem la primii,. Si coboram. Scarile. Ma bucur ca e liniste. Nici un suntet nu se aude. spre deosebirea de crasma "nevrednica" de une maneaua urla atent insotita de voci suferinde. Ma bucur. Don' pompier si sotia imi fac cinste cu o cafea. Si o "doza". surprinsa de intrebare nu reuseam sa refuz "doza". Asa ca acum asteptam atent sa vad ce. DOZA = cutie de aluminiu cu pepsi. Mi-am dat ingrijorarile de pe umar intr-o parte. Coboram. Frig si umezeala. Si lipsa semnal.Il astept amarata cu corabile inundate pe dl. N. Care trebuie sa vina. sa ma recupereze. Dar intarzie. Si ploua. Si e ceata. incerc sa ma concentrez la don' pompier. Un pusti ce isi varsa supararile. militare. vorbeste in continuu. Nu se mai opreste. Ma vad in minte lipind benzi adezive. Peste sunete. Atunci se produce minunea. In cinstea "la don'soara", cu tot respectul de rigoare, "sa dam drumul la muzica, sa nu se plictiseasca don'soara". Si atunci toti serpii pamantului s-au adunat. In suavitatea manelelor satesti. Si dl. N...intarzie. Cu o figura victoriasa 'baiatu' de la bar care e de incredere ca'l stiu eu bine", coboara treptele. Se uita la mine printre gratiile scarilor:"Sunteti din Bucuresti?".Ma uit intrebator raspunzand cinstit..."Da". "Cunoasteti si fete din Bucuresti?". Deja vinerea mea ratata isi arata coltii in gandurile indreptate spre el. Mormai un mda mai degraba scuipand acid. "Inseamna ca o cunoasteti pe Simona!"...Noroc ca dl. N suna iar telefonul teleportator spre Bulgaria imi anunta momentul plecarii. Dar..."Si Simona e la Bucuresti. A plecat vara trecuta acolo"...

Artisti

"Eu sunt artist!". Mda. "Mi-am luat ceara de mustati din State. Sta mustata bat!"...bun. Atunci imi scapa intrebarea fatidica: "Si ce are asa special ceara de mustati din State fata de altele?". Mare greseala!Parca toti norii planetei s-au adunat deasupra mesei unde tacticos, zambind imi sorbeam berea si ma uitam. Destul de crucis. La o firava mustata. intortocheata. Cu ceara de mustati din State. Dar s-a intunecat. Am auzit niste tunete. Undeva deasupra aceleasi mese. Ochii au inceput sa arunce flacari. Mana sa tremure. Potopul e aproape. Cu ura raspunsul. In fond, o intrebare: 'Care altele?". Poi, cum inca nu am avut placerea de a avea mustata, sa ma pice al de sus cu ceara daca stiu ce sa raspund "Celalalte care sunt pe piata". Un raset de monstru. Artistic. Cum de nu stiam asta? Asa descopera sufletul meu. Ca in Romania nu avem ceara de mustati! Acest pseudo-Dali, cu mustacioara lui imi spune asta intr-o scarba demna...de artist. Eu sunt artist! Traiesc din asta. Dar acum vreau sa fac orice. Ajutati un biet artist! caci altfel, toata ura lui se va rasfrange. Peste placerile celorlalti. Mitocanismul rezultat. Il arunca peste noi. Ca deh, e artist. E conditia lui. Dar nimeni n-a auzit. si nu poti sa fi artist. Fara infatuarea aferenta. Mda. oamni buni ajutati artistii! N-am starea sa-mi mai strice placerea de a sta. La o bere. la o vorba. Zambind. Va multumesc.

Reintalnire

Mi-am propus asta de multe ori. Si de fiecare data m-am simtit stinghera in basii tastaturii. De parca cioburi se spargeau de gresie. Dar mi-a fost dor. Imi e dor. Sa revin. Incerc sa fac promisiuni. Incerc sa revin in peisajul scrisului. Si asa revin. La scris, la muzici, la primavara. Natura reinvie. Si animalutele in jurul nostru. E primavara. E imaginatie. Sunt sertare. E o stare. E culoarea. Zilei. Si a noptii. Bine v-am regasit. Bine m-am regasit. Bine ai venit.

Hai-hui

Dimineata. Intunecoasa cu miros de iarna. Se simt fulgi in aer. Desi inca prezenta lor e indoielnica. Ma trezesc. Intr-o camera de hotel. Astept micul dejun. Acelasi ca in zilele precedente. Imi ascund o raceala rebela. In buzunar. In geamantan. Receptionerul imi aduce cafeaua. Tripla. O asteptam

Timp

Un alt week-end. Imi propusesem sa dorm. Dar m-am trezit. Un pic socata. E 7 dimineata. Dar nu! Ma uit atent spre calculator care imi spune ca e 6. "Asa ceva nu exista!" imi spun in gand. Si ma apuc sa-mi fac cafeaua. Deschid usa balconului convinsa de soarele de afara. Dar ma insel amarnic. Ma invaluie un aer rece. Biiir! E atat de rece! Grabita inchid usa la loc. Si zgribulita ma arunc inspre calculator convinsa fiind sa elucidez enigma orei 6. Si atunci un gand ma izbeste. Cu o forta nemaivazuta. O vajaiala la care nu ma asteptam. Si nici nu o vroiam...normal! E 6! Caci vrajitoare crunte au inghetat timpul aseara. E o conspiratie mondiala. Normal. Caci piticii timpului s-au agatat de acele timpului. Si l-au tinut pe loc. Normal. E logic. Dar pe de alta parte...sunt sigura ca de fapt au fost hotii. Hotii timpului. S-au hotarat sa fure un graunte. De timp. Pentru colectionarii bogati care ar plati comori pentru orice clipa in plus. Dar... atunci, din partea stanga ma izbeste si mai tare. Un alt gand. In fapt, au inceput stirile. Da! am trecut la ora de iarna. Si totusi...cum ramane cu vrajitoarele, piticii sau hotii??? Mai bine ma adun si mai dorm un pic...

Vanzare suspendata

Declar tare si raspicat: nu mai sunt de vanzare! Sold out! si asa mergem mai departe...fara sa ne mai pese ca vine toamna. ca vedem in fiecare zi oameni. Sunt doar niste papusi. Pe care le ignoram dela prima ora a zilei. Ne ignoram chiar si pe noi. Ignoram prezent, trecut si viitor. Ignoram seri in care ne vedem petrecand. Ignoram ca a venit toamna. Si mai ignoram si frunze sau castane cazand. E toamna iar si imi e dor sa scriu. E toamna iar dar ceva ma opreste. E toamna iar...uitam mereu. Ca trecem si pe-trecem spre iarna. E toamna si vrem sa fim anonim. Pe strazi, printre cladiri...printre oameni. Si ne afundam in uitare... ca sa mai putem trai. E meci de toamna... suntem batuti... mai utam inca o data si o luam de la capat. Liverpool Steaua - 2-1... minutul 54.

Vorbeste...

Vorbeste sorele ca se apropie zenitul. Vorbeste iarna ca vine vara. Cu o mica pauza trecand prin primavara. Vorbeste sufletul ca exista. Ca exista o solutie atunci cand disperi. Vorbeste disperarea ca esti un suflet. Vorbesti tu...de cat de bine iti e. Vorbesti tu in fata unei sticle de bere ca inveti din fiecare eroare. Din fiecare ezitare. Din fiecare rateu. Din fiecare absurditate...la care apelezi ca sa uiti. Si atunci concluzionezi ca esti fericit. In lumea ta. In absurditatea ta. In fata ta fara chip. In pseudonimul tau...in sticla de bere...in anonimitatea ta. Va iubesc. Va spun. Si ma retrag in lumea mea. Pa. Si pusi, dragii mei.