O ultima scrisoare

Mi se amesteca gandurile. Cu gandul tau. Cu al meu. Cu al nostru. Conjugarile amestecului... 2 ani ce se amesteca. 2 ani in care n'am vrut sa mai am amintiri. 2 ani de renuntari. 2 ani de nebunie. 2 ani in care am scris scrisori. Pe foi albe. Ce au ramas albe. Foi de pe care s'a scurs toata cerneala. Foi ce au mototolit cuvintele. Cuvintele aruncate. In pubele ecologice. Nu a fost nevoie sa ranim copacii. Cuvintele s'au sters mereu. Singure. Lasand scrisorile goale. De continut. O singura coala de hartie am stricat. Si am regasit'o. E prima noastra scrisoare. In care iti povesteam. Nimicuri. Iti povesteam despre cer. Si despre stele. Dar mai ales iti descriam pamantul. Imi amintesc si acum teoria mea despre platitudinea lui. Si a gandurilor noastre. Si radeam aiurea. Radeam iar zambetele le'am regasit in aceasta prima scrisoare. E neschimbata. Doar ca foarte ingalbenita. S'a deteriorat asteptand. Sa se stearga. Atunci am folosit cerneluri speciale. Cerneluri rubiconde. Imprimate si acum pe obrazul meu drept. Si pe al tau stang. Cerneluri ce'si cer dreptul la tacere. Si atunci...ultima mea scrisoare ramane prima.