Primavara?!

"Save the Japan people". "Buna ziua, vreau sa va prezint programul de nuntritie...". "Ma scuzati ati primit ultimul catalog Avon? Imi puteti acorda un minut?". "Floare si bostan avem..."."Vreti a castigati? Cumparati la Bingo!"...sunt doar de doua minute in fata magazinului Unirea. Astept pe cineva. Si deja unt familiarizata cu ultimele oferte: flori, cosmetice, ajutor umanitar, bilete prin care sa castig garantat. Mai vin vreo 7 cersetori. Cu ochi tristi intind o mana spre tine. Imi aduc aminte replica 'mana care nu spune o poveste...". Ei spun o poveste. Verbal. Dar nu o simt incat sa bag mana in buzunar. Si sa le dau bani. De pe magazin imi zambeste Scoprions. Care vine iar in Romania. Si H&M. Care deschide magazine peste magazine. Zara e pe coltul opus. La fel si Bershka. Simturile imi sunt agresate. Vizual. Si auditiv. Incep sa fredonez o melodie de la Scorpions. Este singura imagine care imi spune o poveste. McDonalds-ul e plin. E un du-te-vino continuu. Doua doamne asteptand. Discuta cu voci puternice. Despre un proces. Ceva in legatura cu o amenda si o situatie neclara a firmei. O domnisoara. Cu o genta imensa. Dar si ea are aproape 2 m. Asteapta. Imbracata in trening. Mai mult ca sigur e ceva sportiva. Baga mana in buzunar. Scoate o tigara. O aprinde. De ce fumeaza sportivii? Poate pentru ca fiecare trebuie sa aiba un viciu. Tiganusul cu narcise in galeata isi schimba a doua oara locul. "Sosete adidas avem! 4 perechi la 10 lei!". "Doamna nu cumparati o cerga?". Deja s-au facut 5 minute de cand astept. Intre timp inca vreo 3 cersetori. Unul fara maini, altul fara picioare, o batranica aplecata de ani, un copil cu 10 frati, o pustoaica - a se citi probail femeie cu chip de opil - cu un nou-nascut...pe care cred ca o stiu deja de 5-6 ani. De fiecare data cu un nou-nascut. Oare s-a oprit timpul in loc sau cand primul se apropie e un an se pune pe treaba si mai face inca unul ca sa aiba 'marfa" proaspata pentru cand copilul depaseste varsta impresionarii??? Multa lume. Se mai opresc doi indragostiti. El cu un mare buchet in brate. Care ii acopera toata fata. Ea vine cu o usoara intarziere. Zambeste...Partea nasoala e ca incepe sa chiuie. Cand vede buchetul cat Casa Poporului. Si totusi, buchetul ala mi se pare vulgar. E prea mare. prea strident. Si dincolo de frumusetea florilor....are o hartie roz. Prea roz. Pre tipator. Ca si vocea ei.Au trecut 10 minute. Narcisele isi schimba iar locul. Intre timp a iesit si soarele. A venit si baiatul uneia din doamnele cu procesul. "Buna mami. Scuze intarzierea. Am alergat tocmai de la Tribunal." Un taxi claxoneaza. Nebuneste. soferul unui autobuz se cearta. Cu un biciclist. O alta don'soara. Cu punga de la Zara. In care se vede o caserola de mancare. Baiatul cu narcise se mai muta inca o data. A trecut un sfert de ora. Si atunci mi-am dat seama: chiar a venit primavara!

Mansarda

"-Urcati la mansarda."

Urc. Peretii scarilor proaspati varuiti. Scarile. Din lemn. Proaspat lacuit. Miros intepator. De var combinat cu lac. Etajul 2. Se aude. Cheia in broasca. De la mansarda. Simturile se ascut. Vizual. Si auditiv. Zgomotele monstrilor persista. Auditiv. Si vizual. Mansarda. Scari in interior. Canapeaua cu flori. Mari. Rosii. Trandafiri.Rptitele se zbat. Desincronizate. Barbatul. Cu plete incaruntite. Zgomotele de fundal. Incearca un zambet. Dar ii reuseste mai degraba un ranjet. Atarnat in coltul gurii. Zambesc. Pozele pe pereti imi trezesc atentia. O domnita cu umbrela. Zambeste in fata unui aparat de filmat. Ploua. La ea. In mansarda o raza de soare. Forteaza intrarea prin geamul minuscul.Zgomotele...nu-mi dau pace. Nu sunt in acelasi registru cu imaginea. Mergem in bucatarie. povestim. Istorii. Mainile fine imi atrag atentia.Prea fine. Pentru acel corp imbatranit. Spun o poezie. Ma uit cumplit la maini. De direct.Zgomotele. Iar.Clar nu sunt din acelasi cadru. Absolut deloc... De ce sunt intr-o bucatarie? Domnul 'intelege" poezia. O vede. O intelegere vizuala. Dar zgomotele....nu ma pot concentra...
"-Buna ziua!". O voce. Ma intorc inspre ea. O domnisoara in halat. Decolorat.Si un domn. Imbracat intr-un prosop.
'-Buna ziua". Raspund si eu. Zgomotele au incetat. Auditivul si vizualul incep sa fie in concordanta. Raza de soare a alunecat in cana cu cafea. De plastic.

Corporatism

Depersonalizare? E ziua ta, Colegu'. Tu stii. Eu nu. Dar nu-i bai. Undeva in lumea aceasta cineva ma va anunta. Ma va anunta de tine. Si chiar de faptul ca existi. Nu stiu cum te cheama. Esti prea departe. Ca sa putem interactiona. Nu stiu cine esti. Nu stii cne sunt. Dar e ziua ta. Imi aduci bombone. Prajituri. Suc. Si pentru asta trebuie sa-ti multumesc. O faci dintr-o obligatie grupala. Probabil nu pentru ca asa vrei. E ziua ta. S-a deschis Plicul. La Secre. Cineva probabil ca stie cine esti. Si va cauta Cadoul. In 5 minute ti-l dam. Ne adunam din toate colturile. Si asa vad si eu cine esti. Cadoul e surpriza. Dar tu stii. Caci inaintea ta am fost si eu. Si ceilalti. Si probabil ai avut aceeasi dilema de inceput. Si de mijloc. Cine esti? Dar iti zic "La multi ani!". Tu razi. Te bucuri. De surpriza. Care este o obligatie. De ce?

Vegetativ

"Don'soara, ascultati la mine caci eu m-am uitat la fetele lor. sunt varza! Dar eu voi face asta. Ascultati-ma pe mine!". Intuneric. Seara si burnita, ceata. Sau ce o fi. Vant. Telefonul imi anunta teleportarea. Spre Bulgaria. Si totusi sunt in zona romaneasca. Doar pompieru' ma slaveaza. Cu alegerea barului unde sa astept masina. Caci sunt o leidi. Si ca o leidi ce sunt intr-un sat... Cum care sat? Mai stie cineva? Un sat. Satul. Si prin urmare, Maria mea leidi ce sunt nu poate bea o cafea oriunde. Trebuie sa fie aparata. Don' pompier isi ia nevasta de mana. Si pe mine la povesti. De parca intr-o seara de vineri asta imi doream. Pe mijlocul drumului. Ne indreptam in pas vioi. Militaresc. Spre crasma. Care e vrednica de leidismul meu. Pe care de altfel, inca il mai caut. dar...deh... Sunt obosita si toate vorbele lor trec in rafale pe langa mine. ajungem. O crasma pustie. Impartita pe separeuri de fumatori/ nefumatori. ne ducem la primii,. Si coboram. Scarile. Ma bucur ca e liniste. Nici un suntet nu se aude. spre deosebirea de crasma "nevrednica" de une maneaua urla atent insotita de voci suferinde. Ma bucur. Don' pompier si sotia imi fac cinste cu o cafea. Si o "doza". surprinsa de intrebare nu reuseam sa refuz "doza". Asa ca acum asteptam atent sa vad ce. DOZA = cutie de aluminiu cu pepsi. Mi-am dat ingrijorarile de pe umar intr-o parte. Coboram. Frig si umezeala. Si lipsa semnal.Il astept amarata cu corabile inundate pe dl. N. Care trebuie sa vina. sa ma recupereze. Dar intarzie. Si ploua. Si e ceata. incerc sa ma concentrez la don' pompier. Un pusti ce isi varsa supararile. militare. vorbeste in continuu. Nu se mai opreste. Ma vad in minte lipind benzi adezive. Peste sunete. Atunci se produce minunea. In cinstea "la don'soara", cu tot respectul de rigoare, "sa dam drumul la muzica, sa nu se plictiseasca don'soara". Si atunci toti serpii pamantului s-au adunat. In suavitatea manelelor satesti. Si dl. N...intarzie. Cu o figura victoriasa 'baiatu' de la bar care e de incredere ca'l stiu eu bine", coboara treptele. Se uita la mine printre gratiile scarilor:"Sunteti din Bucuresti?".Ma uit intrebator raspunzand cinstit..."Da". "Cunoasteti si fete din Bucuresti?". Deja vinerea mea ratata isi arata coltii in gandurile indreptate spre el. Mormai un mda mai degraba scuipand acid. "Inseamna ca o cunoasteti pe Simona!"...Noroc ca dl. N suna iar telefonul teleportator spre Bulgaria imi anunta momentul plecarii. Dar..."Si Simona e la Bucuresti. A plecat vara trecuta acolo"...

Artisti

"Eu sunt artist!". Mda. "Mi-am luat ceara de mustati din State. Sta mustata bat!"...bun. Atunci imi scapa intrebarea fatidica: "Si ce are asa special ceara de mustati din State fata de altele?". Mare greseala!Parca toti norii planetei s-au adunat deasupra mesei unde tacticos, zambind imi sorbeam berea si ma uitam. Destul de crucis. La o firava mustata. intortocheata. Cu ceara de mustati din State. Dar s-a intunecat. Am auzit niste tunete. Undeva deasupra aceleasi mese. Ochii au inceput sa arunce flacari. Mana sa tremure. Potopul e aproape. Cu ura raspunsul. In fond, o intrebare: 'Care altele?". Poi, cum inca nu am avut placerea de a avea mustata, sa ma pice al de sus cu ceara daca stiu ce sa raspund "Celalalte care sunt pe piata". Un raset de monstru. Artistic. Cum de nu stiam asta? Asa descopera sufletul meu. Ca in Romania nu avem ceara de mustati! Acest pseudo-Dali, cu mustacioara lui imi spune asta intr-o scarba demna...de artist. Eu sunt artist! Traiesc din asta. Dar acum vreau sa fac orice. Ajutati un biet artist! caci altfel, toata ura lui se va rasfrange. Peste placerile celorlalti. Mitocanismul rezultat. Il arunca peste noi. Ca deh, e artist. E conditia lui. Dar nimeni n-a auzit. si nu poti sa fi artist. Fara infatuarea aferenta. Mda. oamni buni ajutati artistii! N-am starea sa-mi mai strice placerea de a sta. La o bere. la o vorba. Zambind. Va multumesc.

Reintalnire

Mi-am propus asta de multe ori. Si de fiecare data m-am simtit stinghera in basii tastaturii. De parca cioburi se spargeau de gresie. Dar mi-a fost dor. Imi e dor. Sa revin. Incerc sa fac promisiuni. Incerc sa revin in peisajul scrisului. Si asa revin. La scris, la muzici, la primavara. Natura reinvie. Si animalutele in jurul nostru. E primavara. E imaginatie. Sunt sertare. E o stare. E culoarea. Zilei. Si a noptii. Bine v-am regasit. Bine m-am regasit. Bine ai venit.

Hai-hui

Dimineata. Intunecoasa cu miros de iarna. Se simt fulgi in aer. Desi inca prezenta lor e indoielnica. Ma trezesc. Intr-o camera de hotel. Astept micul dejun. Acelasi ca in zilele precedente. Imi ascund o raceala rebela. In buzunar. In geamantan. Receptionerul imi aduce cafeaua. Tripla. O asteptam