Tolaneala

C'est la vie...Emerson & Palmer. Soare. Ma trezesc. Elimin draperiile geamului. Soarele ma orbeste. Ies in balcon. Cu cafeaua si tigara adiacenta. Sunet de acordeon. Imi sterge imaginea blocurilor. Gri. Prafuite. Imi proiecteaza verdeata. Copaci. Sunete contrastande. Se sterg sunetele masinilr. Se proiecteaza sunetul linistii. Intru in casa. Si ma asez agale. Pe fotoliul masiv. Ma afund in el. Pun un cantec taraganat. Usa balconului e larg deschisa. Ignor mijloacele de comunicare. Ignor tot ce tine de agitatie. Ma tolanesc in fotoliu. Si imi iau cafeaua. Si imi mai aprind o tigara. E sambata. E tarziu. Sterg tot din memorie. Stau. Fara sa ma gandesc. Cu ochii inchisi. Si o mata alaturi. Ma izbeste mirosul de cafea. Aburul ei imi ajunge in sange. Tigara o uit in scrumiera. Aprinsa. Mocnind. Afumand atmosefera. O pala de vant. Imi ciufuleste parul. Inca ciufulit. Dupa somnul adanc. Coboara si ma mangaie. Imi mangaie fata. Si mana in care tin cafeaua. Deschid un ochi. Si iau tigara. Trag un fum. ...c'est la vie... si din nou acordeonul. Si din nou soarele. Stare inghetata. Nimic nu mai misca. Totul se opreste. Doar vantul inca ma mai ciufuleste. Imi povesteste. Ceva. La ureche. Zambesc. La povestea gandului. La mirosul de lemn ars. La umezeala zapezii. La sunetul padurii. Zambesc. Tamp. Doar cu o umbra. De fericire. Si raman impasibila. La tot ce tine de oras. De ciment. De zgomot. Doar un acordeon, o cafea, o tigara, soarele si vantul...c'est la vie...