Eu?

Eu scriu uneori. Dar gandesc mereu. Nu ma pricep sa scriu. Dar imi place sa redau imagini. Imagini care sunt in mintea mea. Imagini pe care le intalnesc zi de zi. Imagini absurde. As putea sa redau in cuvinte pictura lu' Picasso. Dar nu vreau. As putea sa redau fiecare sentiment transpunandu-l in cuvinte. Dar nu vreau. Cred ca unele imagini imi sunt dresate doar mie. Si nu vreau sa redau descrierea mea. Gandesc mereu. De multe ori abstract. Imi place sa tac. Sa ma uit la voi. Sa va developez ca pe niste filme. Sa construiesc diapozitive. Imi place sa nu ma observati. Si mereu imi asum superficialitatea. Imi place sa fiu superficiala. Caci atunci doar cativa ma pot cunoaste. Cativa care pot intui fiinta care sunt. Si despre care nici macar eu nu stiui nimic. Imi place sa rad. Sa ma prostesc. Sa aberez la ore tarzii in fata unei beri. Sau a unui pahar de vodka. Sau a unei cani de vin fiert. Mereu sunt un rol. Mereu sunt aceeasi pe care ati cunoscut-o. Dar fiecare cunoasteti doar o parte. De cele mai multe ori, partea psihotica. Sunt o betiva care vrea sa traiasca. Sunt o javra ascunsa sub intentii bune. Uneori sunt parsiva. Alteori sunt depresiva. Si cel mai adesea nu tin cont de voi. Deseori imi ziceti ca imi pun masca superioritatii. Ca va ironizez sau ca sunt sarcastica. Si toti sunteti niste mici genii care ma descifrati. Mereu. Imi place sa exagerez cu tigarile. Imi place sa exagerez band. Imi place sa-mi subliniez tot ce e negativ. Sunt doar eu in fata unei cesti de cafea. Cafeaua e singura care-mi arunca mastile in lateral. Pentru o ceasca de cafea renunt la a fi tot ce nu sunt. Si ceea ce credeti voi ca sunt. Cand beau o cafea ma simt eu. Cand simt lichidul cald aromat in cavitatea bucala incep sa visez. Sa-mi asez imaginile in sertarele mintii. Cand beau cafeaua ma odihnesc. Si nimic nu ma poate disturba. Imi place sa ma duc sa cumpar cafea. Sa vad boabele. Sa simt mirosul cafelei proaspat rasnita. Sa aud cum sfaraie in ibric cand o fac. Sa simt aroma. Imi place sa o torn in cani mari, incapatoare. Imi place sa beau cafeaua in bar. Atunci ma asez intr-un colt. Si ma uit la oameni. Toti deveniti personaje ale unui mare roman. Un roman care a fost inceput cu multi ani in urma. Si care inca nu a ajuns la final. Dar intr-o zi va trebui scrisa si ultima pagina. Si atunci sigur va fi in fata unei cesti de cafea.

Perdele

Vantul intra pe usa din dos. Se joaca un pic cu coltul covorului. Rascolind ciucurii. Se plimba cautand valsul. Gaseste o floare. Uscata uitata intr-o vaza. Din vechi zile. Se joaca cu petalele ofilite. Povesteste cu frunzele uscate. Floarea freamata aruncand sageti colorate. Nu nimereste vantul. El prinde sagetile aruncandu-le mai departe. Pleaca. Intalneste o foaie de hartie. O inghionteste prieteneste. O gadila. Ea surade aruncandu-se pe corzile chitarei. Un acord se aude lenes. Ca un raset in coltul camerei. Muzica se aude tot mai tare. Vantul danseaza cu coltul fetei de masa. Un vals intr-o lume fara cuvinte. Trece mai departe. Dar cand sa iasa pe fereastra intalneste zanele. Ramane prins in hora perdelelor. Danseaza un ultim vals. Se inmoaie in bratele lor. Se domoleste prins de mreje. Si tot ce vroia era sa mai vada soarele.

Carusel

Ma rotesc in carusel. Ochii-mi zvacnesc. Organele interne imi trepideaza la fiecare miscare. In par se dau batalii amarnice intre vanturile de vest si de est. Ma debarasez de obsesii vechi invocand altele noi. Trasurile se tarasc pe sosea trase de cai. Putere. Ma uit incercand sa vad niste haiduci pe dealul din fata. Hanul de dupa colt si-a inchis usile. lemnul incepe sa miroasa a putreziciune. Viermi colorati freamata printre frunzele cazute. Poti sa pleci azi. Si te poti intoarce poimaine. Dar nu maine. Pot sa plec maine si sa nu ma intorc curand. Printre viermi chipuri aluneca translucide. Imi pun ochelarii si privesc. Se transforma cameleonic in delfini regali. Caruselul se invarte. Tot mai ametitor. Imi pun masca de carnaval. Mana imi ingheta inclestata pe lant. Se sfarama. O statueta absurda prinde viata alunegand de pe soclu. Masca aproape ca-mi aluneca de pe fata. Dar cu o ultime forte o lipesc la loc. Ne intalnim in miscari haotice. Incercand o corelare fictiva. Experimentele se umanizeaza. Provocand cutremure adanci. Roibii in galop depasesc murgii. Paravanele se retrag din drumul imaginii. Ecranele luminoase proiecteaza iluzii colorate. Nebuni psihotici se intalnesc. In fata cafenelei somnice. Crizantemele isi termina drumul tomnatic. Luminand stelele. Indepartez masca uitandu-ma la tine pe sub barbie. Te uiti la mine zarind cicatricea. Si atunci caruselul incepe sa se opreasca. Incetineste atipic incolacindu-se in jurul axei. Cobor. Dar un haiduc apare pe campul din fata. Incerc sa deslusec mai bine imaginea. Nu reusesc. Abandonez ideea in mijlocul parcului. Si ma indrept spre tine.

Ceata

Aburi. Din nari. Din tevi de esapament. Din canile cu vin fiert. Aburi de ceata. Frig aburit. Stari ireale. Irealitatea transfrontaliera aburinda. Aburi in ceasca de cafea. Aburi in usa frigiderului deschis. Aburi in cana cu ceai. Aburi in mintile incetosate. Aburi de iarna. Ne rostogolim cuvintele prin ceata. Stari. Un broscoi pupat. Si un print zacea pe marginea fantanii. Cumpana se destabilizeaza incetisor. Cautand lichidul vital. Inspiram aburii fantanii. Vorbind. Dansam cu piciorul stang si degetul mic de la mana. Mana dreapta. Navigam prin oceane cu celalalt picior si restul degetelor de la maini. De la ambele maini. Bolta era acoperita de muzica noastra. Adica tacerea. Iar stelele se urmareau de la distante egale. Si atunci ne-am privit si ne-am intors. Unul spre celalalt. Am zambit sugubat. Si ne-am departat. Ca sa ne fie din nou dor unul de altul. O sa ne intalnim iar. Curand.

Caldura

Calcam real pe caldura emanata. De aerul conditiei stande. Clocoteam in sucuri proprii sunetele efemere. Si nimic nu disturba uitarea. Stiam ca citesti mereu sufletul. Si mai stiam ca mereu somai adolescentin in uitare. Mironositele punctelor incerte gravitau in jurul nostru. Tarfismul vietilor noastre se intrepatrunde. In nelinistea viitorului trist. Si totusi, mereu suntem agitati. Intr-o fericire absurda. Si mereu ne lovim de oceane turtite. Si niste petrecareti ai regnului privesc cu sarcasm palierele. Vietii. In iuresul plicurilor zeitatile prezentului asaneaza trenurile trecutului. Iar tabelele amfitrionilor tarzii ne trimit spre somn. Noapte buna. Iti zic acum sinistru...

Vis

Aseara te-am visat. Ne-am visat. Erai cu mine. Eram departe. Te iubesc. Te urasc. Te vreu. Te alung. Esti aici. Sunt acolo. amandoi departe. Priviri. Desarte. O bere. O cafea. Si am uitat de noi. Am uitat de tot. Si ne razvratim...in mormant

Secvente de drum ( I )

EA: Ati fost la SF. Pavel? (de parca acest sf. Pavel ar fi vecinul meu de bloc)
EU: Care?
EA: Cand au adus moastele...
EU: Cine? Unde? (plus: care moaste? cine-i Pavel? despre ce vorbeste aceasta tanti cu figura monahala si eu ar trebui sa stiu?)
EA: Poi...cand a fost lume multa....
EU: AAAA ... La Sf. Dumitru? (caci era singurul moment in care auzisem si eu de moaste scoase de curand spre desfatarea credinciosilor)
EA: Ihi. Io am avut noroc ca mi-a tinut cineva randul ca altfel...

Altfel ce? Nu mai apucai sa-l pupi? Sa-ti astamperi pohtele slavei intr-un gest de piosenie semierotica? Cand in aplecarea grabita spre racla iti tuguiesti buzele iar atingerea ei se transpune in orgasmice desfatari ale simturilor magico-religioase. Si vai mie un biet muritor care de mic si-a aratat fatis rezerva acestei goane spre urmarirea binelui personal. Si vai mie pacatos al pamantului care prefera sa discute alene cu D-zeu la o tigara langa o cana de cafea evitand magnetismul fanatismului magico=religios.

Fumand

Tot mai des ma uit la maini. La tigara dintre degete. M-am obisnuit sa va vad fumand.

Subiectul nr. 1: Aprinzi rapid o tigara. Bricheta parasita pe masa intr-un gest de delasare profunda ma face sa ma uit la tine. Dar nu vreau sa ma uit la tine. Vreau pur si simplu sa vad cum iti fumezi tigara. O framanti agitat intre degete. Tragi rapid un fum. Pe care il retii cateva secunde in plamani. Il expiri rapid nimerindu-mi ochii. Te injur in gand. Dar vreau sa vad pana la ce punct vei chinui tigara. Stai aplecat peste masa strivind continuu scrumul in scrumiera. Tigara ta pare sa arda doar atunci cand aerele te cuprind. Acum nervozitatea isi spune cuvantul. Trece timpul incet. O noua tigara. Te-ai mai calmat. Dar bricheta este din nou aruncata. Tragi un fum de parca ar fi ultima gura de aer din viata ta. Apoi il expiri calm. Lent. Varful tigarii nu mai e bont ca "intaia oara pentru prima data". Nu mai stai la masa. Lasi intaietate tigarii. Nu te mai urci pe ea. Nu o mai agresezi. O descanti. Ii povestesti. Doresti invaluirea fumului. Si totul e liniste. La final o strivesti cu miscari sigure dar care parca ar sublinia regrete.

Subiectul nr. 2: Aprinzi incet o tigara. Un ritual ce urmeaza un altul. La tine povestea sta in bricheta. O iei in palme. Povestesti. Tigara e undeva intre degete dar atentia iti e concentrata pe bricheta. Te fascineaza intr-o oarecare masura jocul ei. Te pasioneaza asteptarea. Incerci sa indepartezi cat mai mult momentul sublimului. Momentul aprinderii pierzaniei. In sfarsit aprinzi tigara. Inspiri lent. Intr-un ritm sacadat aproape inexistent. O risipesti lasand-o pe marginea cavoului ei. Scrumiera e mai apropiata de tigara decat tine. Uneori nu-ti dai seama ca s-a stins singura. Alteori o stingi inainte de ultima ei suflare. Cu miscari suspendate. N-am vazut pe nimeni care sa stinga o tigara mai incet decat tine. Si totusi ea se bucura. O lasi cu gandurile ei. Si iti surade din cavou la ultima suflare.

Subiectul nr.3: Aprinzi tigara. Tragi un fum. Ceva nu e in regula. Parca nu relationati. Parca sunteti doua fiinte stinghere. Nu exista nici o magie intre voi. Doar o usoara relatie inconstanta. Inspiri din nou. Fumul fuge afara inainte sa-l expiri. Incerci sa-l arunci pe nari ca vechii dragoni. Dar iese doar un zgomot mult prea mic pentru a fi perceput. Inchizi ochii gandindu-te la ceva. Tigara isi opreste rasuflarea pentru cateva clipe. Si incearca sa fuga. Dar nu poate. Este subjugata de amprenta ta. Dar pana la urma lupta ajunge la final. Fara invinsi si invingatori. A fost doar o alta tigara strivita in scrumiera.

Voua

Onest fumand o tigara la o cafea de seara. Si indulcirea simturilor.

1. Celor care credeti ca daca in nebunia mea trecatoare va par simpatica. Simpatica ca un om prost. Tin sa va mentionez pe aceasta cale ca va inselati!

2. Celor care credeti ca bosumflarile mele glumete sunt doar un mod de a ma supara pentru cinci minute. Ca apoi sa imi treaca. Tin sa va mentionez pe aceasta cale ca va inselati!

3. Celor care credeti ca zambetul meu e vestitor de cele bune. In fata unei sticle de bere. Tin sa va mentionez pe aceasta cale ca va inselati!

4. Si voua celor care credeti ca ma puteti uza ca pe o carpa de praf. Cand stergi geamurile. Tin sa va mentionez pe aceasta cale ca va inselati!

Tricot

Mda. Se apropie iarna. Printre fumuri cu izuri de bere ma apuc sa tricotez. Am inceput cu acele, andrelele, crosetele pe care le-am recuperat de la bunica. Mai imi trebuie ceva lana sa incep. Si apoi odiseea de bunicutza transformata-n antilopa incepe. Metri intregi de fulare imaginare s-ar desfasura pe covor. In impleticirea impleticirii, vteze rauri intregi de calduroase mosmondeli se intind torcand alene. 2 pe fata, 2 pe dos. intorc si o iau de la capat. Tricotez modele imaginare. Un bob de orez ce merge pus la fiert pentru completarea sarmalelor. Un tors ce poate rivaliza cu corinticele coloane pierdute in negura templelor. Frumoase flori ce pot ingenunchia o primavara. Caci aparitia lor in prag de iarna este o palma data normelor vremii. Jucause geometrii coloreaza un intreg tablou. Iar finalul impletiturii incheiat apoteotic cu o panglica clasica de 1 pe fata, 1 pe dos. Si intorcand fila, o masina de scris tricota.

Lacramioare

Candva...acum mult timp...

Imi strica ploile. Imi strica schemele. M-am intors acasa. De acasa. Am intrat in vechea casa si am simtit ceva. O atmosfera. Ma uitam alene la vechile mobile pe care mi le aduceam aminte din copilarie. Totul era la fel. Acelasi miros al lucrurilor. Mirosul pe care il simteam ori de cat ori deschideam sertarele ca sa scot globurile pentru brad. Betelele. Un iz al copilariei. Al iernii. Fiecare anotimp are mirosul lui specific. Primavara miroase mereu a lacramioare. Rareori am vazut lacramioare in Bucuresti. Mici ca niste margaritare insirate de-o parte si de alta a tijei subtiri. Cautarea lor printre frunzele prea mari pentru ele. Itindu-se albe printre ele. O intreaga curte de lacramioare. Iti dai seama ca a venit primavara cand simti mirosul. Simtind mirosul sesizezi ca au inflorit.

Soare

In dimineata aia ceata patrundea in grota. Intunericul devenea tot mai adanc. Umezeala patrundea in fiecare strat al humanoidului ce privea.Si atunci niste muzici se auzira undeva departe. Intunericul zambea de dupa perdeaua memoriei albastre. Povesti se pierdeau in neguri de timp stravechi. Incerca sa stearga un abur. Se invartea mereu in jurul nucleului primordial. Se intorceau mereu la atmosfera. Cu radiere in mana stanga si surasuri amare mergeau inainte. Isi simteau prezentele. Stiau unul de altul. Mereu se ridicau agale spunandu'si adio. Deseori se tineau in brate ignorandu-se. Pentru 2 secunde timpul atarna in cuier langa palariile albastre. Aburii albastri se transformau in monstrii. Pentru 2 secunde isi aminteau unul de celalalt. Dar abandonau palariile si se uitau spre cer. Nimic nu mai era la fel. Vedeau soarele. Stralucind. Plecau ironizandu-se . Si au uitat.

Alb - Negru

Visam in alb si negru.
Visam oamenii albi si intamplarile in negru negru.
Buburuzele albe.
Melcii negri.
Broastele albe.
Gazele negre.
Libelulele albe.
Fluturii negri.
Florile degradeuri gri cu sepale albe.
Frunzele bateau inspre negru albastrui.
Copacii mase amorfe albe.
Gandurile cand albe, cand negre.
Pe tine te visam mereu negru.
Pe mine alb.
Dar am incetat sa mai visez in alb - negru.
Visam in culori crepusculare.

Poveste

A fost odata ca niciodata....asa incep toate povestile. Nu? Dar povestea de fata incepe altfel...
Este mereu ca odata. Candva, intr-un taram al basmelor. Al povestilor cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Cu zmei si cu cai fermecati. Traiau acolo, pe acele taramuri nemuritoare, 2 pitici. Mici, mici. Extrem de mici. Ca sa ii vezi trebuia sa folosesti un microscop. Dar cum nu se inventase inca, ne imaginam cum arata. Oare cum o arata? Stie cineva raspunsul? Io cred ca erau mici. Si atat. Fara expresie. Fara umbre. Fara detalii.

Si cei doi pitici mici, mici alergau toata ziua in lumea lor. Stiau ca traiesc in lumea basmelor. Stiau ca toti ii cauta. Stiau ca toti vor sa-i vada. Dar ei se bucurau in fiecare zi de anonimatul lor. Piticii astia 2 aveau un obicei: de cate ori aflau ca cineva e pe urmele lor se asezau pe umarul cautotorului si il urmareau. Se urmareau singuri din perspectiva cercetasului. Si se amuzau. Se amuzau privind absurdul. Absurdul cautarilor. Caci nimeni nu s-ar fi asteptat ca ceea ce cauta sa fie atat de aproape. Studiau impreuna hartile. Traseele. Dificultatile gasirii lor. Stateau cu victima ilarului si isi imaginau. Isi imaginau cum s-ar cauta ei pe ei. Din cand in cand, ca niste voci ale inspiratiei sopteau raspunsuri la intrebari. Intrebari ce in simplitatea lor erau complicate. Intrebari care macinau cercetasul vreme indelungata. Il macinau fara rezultat. Piticii insa stiau. Stiau raspunsurile. Si rareori le sopteau. Ca la scoala. Erau niste copiute volante.

Una din victimele unuia din pitici s-a detasat radical de celelalte. La un moment dat, si-a dat seama ca piticul e pe umarul ei. Pe umarul stang. Din cand in cand mai zburda pe dreptul. Dar in majoritatea timpului culcusul lui era pe stangul. Victima ii daduse si un nume. Piti. Si cel mai adesea conversau. Stateau nopti intregi la povesti. La un pahar de vin. La ganduri impartasite. S-au indragostit. Dar o dragoste subinteleasa. Piticului ii era draga victima. Victima era convinsa de existenta lui. Piti era considerat inspiratie. Asta pentru a nu-l pierde. Victima era considerata mediu natural. Asta pentru a nu se desparti de ea. Erau zile in care se faceau ca uita unul de altul. Erau zile in care ieseau impreuna la plimbare. Erau seri in care se desparteau. Pentru a se reintalni. Cand se reuneau ea ii zambea alene. El o indemna sa povesteasca. Se aseza din nou pe umarul stang balanganindu-si picioarele ca pe marginea prapastiei. Din cand in cand, Piti surpins de vrajile victimei aluneca de pe umar. Dar ea il prindea mereu inainte sa atinga pamantul. Il aseza la loc si din noua se facea ca uita. De el. Il amuzau salturile in gol. Dar se intreba uneori ce se intampla daca nu-l va salva. Au trecut ani in care au convietuit. Dar intr-o zi, victima a uitat de Piti. Fasnetul piticot s-a intristat. S-a retras de pe umarul stang. S-a dus din nou in lume. A mai facut cateva victime. Dar nici una dintre ele nu era la fel. Nici una nu l-a mai constientizat. A inceput sa se plictiseasca. Uneori trebuia sa paraziteze o victima cu fostul coleg. Coleg care intre timp mai gasise cativa pitici. Si isi facuse un mic trib. Ca si trib, mai colindau victime ce ii sesiza. Dar lui ii era dor de victima lui. De victima cu care a convietuit atatia ani. Aceasta era acum schimbata. Rareori avea amintiri cu Piti. Dar incerca sa le alunge. Ca pe niste vise traznite. Pana intr-o zi. Intr-o zi in care si-a dat seama ca intr0adevar lispseste ceva. Lipsea el. Piti. Piticu' ei drag. Si atunci l-a rechemat. I-a pregatit culcusul si paharul cu vin. Si Piti a venit...

Balerini printre vieti

2 Noimebrie. Sau poate 3. Am pierdut sirul zilelor. Dar ma incapatanez sa nu-mi aduc aminte. E duminica. Stau alene la calculator. Cu o cafea. Si o tigara. Ma uit la tastatura. Si prind de coada ultimul gand. Ultima imagine. E un dur. Povesteste mereu despre incaierari. Si lectii de viata. Vorbeste mult. Se imbata. Ne salutam uneori. Si povesteste. Despre garzi. Si despre momente belicoase. Trage barmanul de mana si-l obliga sa asculte. Io stau pe scaunul de la bar. Ma uit la rotocoalele de fum. Si fara sa vreau ascult. Un zumzet. Care incepe sa prinda contur in momentul in care imi este adresat. Un client cere bere. Ii este oferita. Se uita piezis. O ia si zice mersi. Zumzetul se atenueaza facand loc cuvintelor. Fumez o tigara. Ii zambesc. Dau din cap aprobator incercand sa nu zic nimic. Povesteste mereu. Si mereu. Si mereu. Face o pauza. Danseaza. Elegant. Pluteste ca un norisor. Greutatea lui nu se potriveste cu pasii de dans. Pare a fi o lebaduta. Mare. Si apoi din zumzet aud o declaratie. A fost balerin...fara cuvinte.