O zi de vineri

12 septembrie 2008

Imi place ziua de joi. Mult. Chiar foarte mult. Simt ca se apropie sfarsitul de saptamana. Mai e o zi de stat la birou si apoi...gata. Inca o saptamana care se incheie. Dar cu vineri...e alta poveste. Vinerea, timpul sta in loc. Vineri, cele 8-9 ore de birou par a fi o eternitate. Da, e ultima zi de lucru. Da, e usa spre we. Si totusi... O urasc! Urasc nerabdarea care se simte in toti porii. Ma cotropeste. Nu mai am rabdare cu timpul. Fiecare secunda se tarashte. Scartzie. E lenesha. Secundele au intrat in we mai repede decat mine. Au uitat sa'si faca plimbarea zilnica. Merg la pas agale...dar parca nu pe acelasi drum cu mine. Si din cand in cand mai intalnesc una. Si inca una. Si inca una...la distante mari. Mult prea mari. Si mintea mea obosita se tanguie. Vrea mai repede sa plece. Nu mai vrea sa munceasca. Ii trebe timp liber. Ii trebe o bere. Ii trebe o poveste. Ii trebe somn. Ii trebe...viatza. Vineri e o zi trista. Vineri e ziua mea de luni. Vineri e ziua care nu ar trebui sa mai existe. Si atunci...ar fi joi.