Corporatisme

Mai precis despre sarbatori corporatiste. Care includ colinde corporatiste. Anunt: "in cladire sunt niste copii...primim cu colindul?". Mai cu juma de gura, glas si masele se ajunge la un DA unanim. (Oricum, unanimitatea este mereu relativa). In 2 minute (mai repede chiar decat alergatorul de la maraton) se infiinteaza copiii. Soc si groaza! Copiii sunt in fapt adolescenti si nu niste princhindei. Gatiti cu toata bucataria instrumentala. Primele intrebari se contureaza in mintea debusolata la vederea...flautului. Din cate imi aduceam aminte din copilarie si alte etape ale vietii asa ceva nu prea gasim in structura muzicala a colindei. In fine. Nu mai stau sa gandesc prea mult. Ciulesc urechile sa ascult. Ciudat (si placut urechii dar mai greu pentru suflet) nu se aude nici un "Ler". Gata cu Leru'i Ler si clasici mioritici. A venit timpul pentru "Felis navidad", "Gingal bels", "Meri Crismas". Pe diverse voci. Cu un flaut si o chitara pe fundal. Intr-un open space. Si plicul albastru se deschide...

Mandarine

Miros de mandarine. Fara zapada. Rontaiala de birou. De biscuiti. Table rade intr-un strident placut. Nu seaman. Cu clopoteii. Acvarii si pisici. Se impletesc anost cu un excavator. Un banc vechi. Se aude in birou. Destinzand atmosfera. Ridic ochii din tastatura. In amalgamul biroului. Vad globul cu oglinzi… “Oglinda, oglinjoara…”. Cele 3 cani de cafea se odihnesc. Murdare. Ma gandesc sa le tradez. Sa-mi pun cafea intr-un pahar de plastic. Pos-it-urile troneaza peste tot. De diferite marimi. Modele. Si culori. Un capsator apasa o carte. Care se spijina pe un telefon. Care la randul lui…sta pe firul de la laptop. Fir care se sprijina pe o biata cutie cu mine. Dar observ frunzele. Dintre cojile de mandarine. Si afara inca nu ninge. Dar parca bate un gand de ceata. Debrief-uri, rapoarte, hartii. Oare cati copaci au murit? Un alt banc. Se aude. Incerc sa-l inteleg. Prefer muzica. Keep it simple imi atrage atentia post-itul de pe laptop. In timp ce langa altul imi spune ca “totul ar trebui sa fie cat mai simplu cu putinta dar nu mai simplu de atat”. Altul imi da un cod de culoare. Si altele imi atrag atentia sa nu uit. Diverse capitol din rapoarte. Mai ridic ochii o clipa si vad dulapul. De fier. Din care sta sa cada un biblioraft. Are usile albastre. Din nou, mirosul de mandarine. Zgomot de tocuri ce se infig. Adanc in mocheta. Prea subtire. Se deplaseaza. In ritm militaresc. 1,2; 1,2… Muzica in casti. Mirosul de mandarine. Incerc sa muncesc. Dar cum cand sunt atatea imagini si senzatii? Iar mirosul de mandarine… Bineinteles, fara zapada. Pauza de tigara.

Jurnal de metrou si rugaminti inchinate

Sfintei Merdenea. E deja tarziu. Ma chinui sa ma mobilizez. Spre Golgotele zilnice. E devreme si nu am chef. Imi chinui simturile inecate in cafeaua cat mai neagra. Cat mai tare. Cat mai fara zahar. Fara lapte. Aproape exclusiv cafea. Miroase a cafea…peste muntii Carpati. In fapt, aici undeva in Dobrogea. Dar se izbeste de Carpati si se intoarce mai puternica. Mai aud o stire. O muzica. Un horoscop. Si inca o data o stire. A murit. S-a inecat. Baba a fost violata. Tata Floarea s-a urcat pe acoperis. Pe sinucigas l-au dat jos. Cu ajutorul unui laxativ. Deh! Avea si omul problemele lui . Decenta lui. Inca o stire. Inca o muzica. Inca un horoscop. Inca un mort. Inca un inecat. Inca un viol. Imi termin cafeaua. Ma ridic, ma gatesc, ma aranjez, ma pregatesc. Sunt gata de drum. Imi arunc geanta pe umar rapid. Incui. Ma grabesc. Ajung la metrou. Ma imping, ma calca pe picior, ma loveste o geanta. Din mai multe urechi se aud: manele, hip-hop, twist, radio. Aceiasi autisti pe care ii intalnesc zilnic. Cu ochi bulbucati, incruntati, cu casti in urechi. Un batran enervat se ridica amenintator de incet. Mana I se destinde cu calm. Ochii tanarului ies si mai mult din orbite. Batranul apuca castile. Si…trage de ele. Ochii stau sa explodeze. Batranul scoate castile. Ochii se pleostesc. Incep sa zambesc. Si ajung la destinatie zambind cu gura pana la urechi. Primul motiv: neuronii mei stresati de muzica ochilor bulbucati au fost razbunati! Al doilea motiv: am ajuns la destinatie unde ma asteapta MERDENEAUA! Cea mai buna merdeanea din oras. Din tara. Din lume. Din univers! Si e fierbinte. Pofta mare! O zi cu soare! (Later: azi e ceata dar simturile au fost scaldate de soarele emanat de merdenea)

Cacao cu lapte

Imi e dor de o cacao cu lapte. Nu am mai baut de cand am descoperit cafeaua. Imi vine in minte laptele caldut. Niciodata fierbinte. In care imprastiam un strop de cacao. Si un praf de zahar. Le amestecam. Uitandu-ma cum se intrepatrundeau. Culorile. Amestecam cu indarjire. Pentru ca omogenizarea sa fie completa. Praful de caco amarui. S-a transformat in timp. Au aparut sortimentele "soft". Dulcege. Fine. Cu timpul am tradat acel praf amarui. In care se pierdeau cocoloase dure. Dar acum mi s-a facut pofta.Pentru ca mi-am reamintit. Cumpar rapid o punga de lapte. Deschid usa dulapului. Din bucatarie. Iau praful cu grija. Prafuit si el. Il deschid cat mai atent. Il intinez afundand lingurita in el. Il asez cu miscari lente. Peste lapte. Amestec cu oarecare teama. Sa nu se reverse peste marginea canii. Ma uit pe geam. La soare. la copaci infloriti. Si beau o cacaco cu lapte. E cald. E bine. Sunt acasa. Cu gandul.

Muzica de duminica

...si pentru regasirea caietelor de teren

Week-end cu ploi?

Se anunta un sfarsit de saptamana cu ploi. Si rece. Acesta era anuntul de vineri. Imbufnata astept inca ploile. E duminica. E soare. Da, sunt si nori. Dar e cald. Si din cand in cand soare. Imi aduc aminte discutiile de aseara. Despre natura umana. Romaneasca. Cine e de vina? Noi. Care noi? Noi toti. Ca accesptam. Ce acceptam? Sa fim calcati in picioare. "Capul plecat sabia nu-l taie"... "Si de'ar fi sa mor"... Si atunci m-a izbit! Mi-am adus de Miorita. Balada poporului roman. Caracterizarea primordiala. Si finala. Suntem toti o Miorita. Ne lafaim intr-o stare de amorteala continuua. Ca o stare perpetua de nepasare. Sa luam la rost imaginea de inceput: "Pe un picior de plai..." care intr-un comentariu pe care il invatam si noi papagaliceste se traduce cam asa "Primele doua versuri prezintă spaţiul mioritic, un teritoriu cvasireal prezentat adimensional. "Gura de rai" este un loc fantastic, situat la limita realului, substantivul "rai" aducând o idee de frumos. Observăm că imaginea din aceste prime versuri este statică, deoarece nu apar elemente de mişcare. Un alt parametru care trezeşte imaginaţia cititorului este timpul acţiunii, un timp mitic, aflat la hotarul dintre prezent, trecut şi viitor." Curiozitatea mea e urmatoarea: cine naiba ar putea intrepreta asa ceva? Ne putem gandi la cele doua personaje negative (intre noi fie vorba, tare ai dracu' mai sunt cei doi ciobanasi - ala ungurean si ala vrancean care vor sa-mi omoare pe saracu' moldovan. Care in realitate avea o poveste de amor cu oaia cea "laie si balaie". In fapt, sunt mai mult decat sigura ca astia 2 erau gelosi pe al treilea. Caci oaia il iubea pe el si doar el se putea bucura de intalnirile nocturne sau diurne. In fine. Dar oaia asta pe langa faptul ca ii e draga, mai are si o gura spurcata. Era barfitoare. Asta cum aude, imediat incepe sa se ofileasca pe picioare si sa verse tot la ciobanas. Dar il ia asa mai pe dupa colt. mai la o parte. Bun. Acum daca ea si-a dat drumu' la gura, in mod normal te astepti la o contrareactie. Adica, la tampitu' asta oaia ii spune ca ailalti vor sa-i ia gatul. Si el ce face? Exact. sta gandeste, analizeaza si scoate capodopera pe gura: "daca ar fi sa mor...". Ideea e ca oricum, prostu asta e destul de convins ca lui nu i se poate intampla. Si oricum, daca i se intampla - dar doar daca - asta e. spaga lui. Si a celorlalti. isi pregateste cu limba de moarte frumos locul de veci. Si asteapta. Acum, eu ma gandesc ashe: poi, exista 2 variante - ori oaia sa spuna baliverne ceea ce dovedeste ca are ea un scop ascuns si vrea in fapt sa-i invrajbeasca pe ciobanasi ca sa ramana cu berbecul turmei ori, ciobanusu' - viitor mort - e prost ca accepta eventualitate conflictului. Parerea mea, este ca a doua varianta este valabila. Dar asta fie vorba intre noi. problema apare in momentul in care si noi, dupa ani si ani repetam acelasi comportament. Dar asta e alta poveste. Din alt film.). Si asa am divagat. Cam prea mult. Iar noi suntem invatati ca: 'Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor. "Miorita" sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general- umana". De imn isi mai aduce aminte cineva? parca incepea cu ideea: "Desteapta-te romane!". Pe o muzica adormitoare. Sunt doar ganduri de duminica.

Puncte de suspensie...

"Here I am". Scorpions in difuzor. Copacul din fata geamului s-a mai imbracat de ieri. Cu inca 3 frunze. Firfirele. Ma duc cu gandul. Spre trei lalele. Ofilite. 2 galbene si una rosie. Cu striatii galbui. "Send me an angel". Cafeaua s-a terminat. Am baut ultima gura. Rece. Dezschid cutia cu nebunii. Mici. Sau mai mari. Dar ma izbeste puternic o voce: "Oana, Pepe"... "Monica a fost sa o ia pe Irinuca de la gradinita"... Sunt doar stiri. In aceste conditii nu ma mai pot intoarce la cutia cu nebunii. Incerc doar sa inteleg. De ce? De ce ma intereseaza mai mult divortul dintre Pepe si Oana decat atacurile aliatilor din Libia? De ce m-ar interesa mai mult telenovela copilului Columbenilor in loc sa ma intereseze optimismul economic? Da, vreau sa ascult stiri. Sa le vad. Dar stiri de calitate. Analize. Dar suntem invatati sa ne uitam ca boii la mondenitati. Asa poate uitam sa reactionam. Din nestiinta. Sa nu ne mai pese. Sa plecam mai repede. Din tara. Sa devinim autisti sociali. Dar intrebari raman... stiri? Jurnalisti? Mai exista?

Primavara?!

"Save the Japan people". "Buna ziua, vreau sa va prezint programul de nuntritie...". "Ma scuzati ati primit ultimul catalog Avon? Imi puteti acorda un minut?". "Floare si bostan avem..."."Vreti a castigati? Cumparati la Bingo!"...sunt doar de doua minute in fata magazinului Unirea. Astept pe cineva. Si deja unt familiarizata cu ultimele oferte: flori, cosmetice, ajutor umanitar, bilete prin care sa castig garantat. Mai vin vreo 7 cersetori. Cu ochi tristi intind o mana spre tine. Imi aduc aminte replica 'mana care nu spune o poveste...". Ei spun o poveste. Verbal. Dar nu o simt incat sa bag mana in buzunar. Si sa le dau bani. De pe magazin imi zambeste Scoprions. Care vine iar in Romania. Si H&M. Care deschide magazine peste magazine. Zara e pe coltul opus. La fel si Bershka. Simturile imi sunt agresate. Vizual. Si auditiv. Incep sa fredonez o melodie de la Scorpions. Este singura imagine care imi spune o poveste. McDonalds-ul e plin. E un du-te-vino continuu. Doua doamne asteptand. Discuta cu voci puternice. Despre un proces. Ceva in legatura cu o amenda si o situatie neclara a firmei. O domnisoara. Cu o genta imensa. Dar si ea are aproape 2 m. Asteapta. Imbracata in trening. Mai mult ca sigur e ceva sportiva. Baga mana in buzunar. Scoate o tigara. O aprinde. De ce fumeaza sportivii? Poate pentru ca fiecare trebuie sa aiba un viciu. Tiganusul cu narcise in galeata isi schimba a doua oara locul. "Sosete adidas avem! 4 perechi la 10 lei!". "Doamna nu cumparati o cerga?". Deja s-au facut 5 minute de cand astept. Intre timp inca vreo 3 cersetori. Unul fara maini, altul fara picioare, o batranica aplecata de ani, un copil cu 10 frati, o pustoaica - a se citi probail femeie cu chip de opil - cu un nou-nascut...pe care cred ca o stiu deja de 5-6 ani. De fiecare data cu un nou-nascut. Oare s-a oprit timpul in loc sau cand primul se apropie e un an se pune pe treaba si mai face inca unul ca sa aiba 'marfa" proaspata pentru cand copilul depaseste varsta impresionarii??? Multa lume. Se mai opresc doi indragostiti. El cu un mare buchet in brate. Care ii acopera toata fata. Ea vine cu o usoara intarziere. Zambeste...Partea nasoala e ca incepe sa chiuie. Cand vede buchetul cat Casa Poporului. Si totusi, buchetul ala mi se pare vulgar. E prea mare. prea strident. Si dincolo de frumusetea florilor....are o hartie roz. Prea roz. Pre tipator. Ca si vocea ei.Au trecut 10 minute. Narcisele isi schimba iar locul. Intre timp a iesit si soarele. A venit si baiatul uneia din doamnele cu procesul. "Buna mami. Scuze intarzierea. Am alergat tocmai de la Tribunal." Un taxi claxoneaza. Nebuneste. soferul unui autobuz se cearta. Cu un biciclist. O alta don'soara. Cu punga de la Zara. In care se vede o caserola de mancare. Baiatul cu narcise se mai muta inca o data. A trecut un sfert de ora. Si atunci mi-am dat seama: chiar a venit primavara!

Mansarda

"-Urcati la mansarda."

Urc. Peretii scarilor proaspati varuiti. Scarile. Din lemn. Proaspat lacuit. Miros intepator. De var combinat cu lac. Etajul 2. Se aude. Cheia in broasca. De la mansarda. Simturile se ascut. Vizual. Si auditiv. Zgomotele monstrilor persista. Auditiv. Si vizual. Mansarda. Scari in interior. Canapeaua cu flori. Mari. Rosii. Trandafiri.Rptitele se zbat. Desincronizate. Barbatul. Cu plete incaruntite. Zgomotele de fundal. Incearca un zambet. Dar ii reuseste mai degraba un ranjet. Atarnat in coltul gurii. Zambesc. Pozele pe pereti imi trezesc atentia. O domnita cu umbrela. Zambeste in fata unui aparat de filmat. Ploua. La ea. In mansarda o raza de soare. Forteaza intrarea prin geamul minuscul.Zgomotele...nu-mi dau pace. Nu sunt in acelasi registru cu imaginea. Mergem in bucatarie. povestim. Istorii. Mainile fine imi atrag atentia.Prea fine. Pentru acel corp imbatranit. Spun o poezie. Ma uit cumplit la maini. De direct.Zgomotele. Iar.Clar nu sunt din acelasi cadru. Absolut deloc... De ce sunt intr-o bucatarie? Domnul 'intelege" poezia. O vede. O intelegere vizuala. Dar zgomotele....nu ma pot concentra...
"-Buna ziua!". O voce. Ma intorc inspre ea. O domnisoara in halat. Decolorat.Si un domn. Imbracat intr-un prosop.
'-Buna ziua". Raspund si eu. Zgomotele au incetat. Auditivul si vizualul incep sa fie in concordanta. Raza de soare a alunecat in cana cu cafea. De plastic.

Corporatism

Depersonalizare? E ziua ta, Colegu'. Tu stii. Eu nu. Dar nu-i bai. Undeva in lumea aceasta cineva ma va anunta. Ma va anunta de tine. Si chiar de faptul ca existi. Nu stiu cum te cheama. Esti prea departe. Ca sa putem interactiona. Nu stiu cine esti. Nu stii cne sunt. Dar e ziua ta. Imi aduci bombone. Prajituri. Suc. Si pentru asta trebuie sa-ti multumesc. O faci dintr-o obligatie grupala. Probabil nu pentru ca asa vrei. E ziua ta. S-a deschis Plicul. La Secre. Cineva probabil ca stie cine esti. Si va cauta Cadoul. In 5 minute ti-l dam. Ne adunam din toate colturile. Si asa vad si eu cine esti. Cadoul e surpriza. Dar tu stii. Caci inaintea ta am fost si eu. Si ceilalti. Si probabil ai avut aceeasi dilema de inceput. Si de mijloc. Cine esti? Dar iti zic "La multi ani!". Tu razi. Te bucuri. De surpriza. Care este o obligatie. De ce?

Vegetativ

"Don'soara, ascultati la mine caci eu m-am uitat la fetele lor. sunt varza! Dar eu voi face asta. Ascultati-ma pe mine!". Intuneric. Seara si burnita, ceata. Sau ce o fi. Vant. Telefonul imi anunta teleportarea. Spre Bulgaria. Si totusi sunt in zona romaneasca. Doar pompieru' ma slaveaza. Cu alegerea barului unde sa astept masina. Caci sunt o leidi. Si ca o leidi ce sunt intr-un sat... Cum care sat? Mai stie cineva? Un sat. Satul. Si prin urmare, Maria mea leidi ce sunt nu poate bea o cafea oriunde. Trebuie sa fie aparata. Don' pompier isi ia nevasta de mana. Si pe mine la povesti. De parca intr-o seara de vineri asta imi doream. Pe mijlocul drumului. Ne indreptam in pas vioi. Militaresc. Spre crasma. Care e vrednica de leidismul meu. Pe care de altfel, inca il mai caut. dar...deh... Sunt obosita si toate vorbele lor trec in rafale pe langa mine. ajungem. O crasma pustie. Impartita pe separeuri de fumatori/ nefumatori. ne ducem la primii,. Si coboram. Scarile. Ma bucur ca e liniste. Nici un suntet nu se aude. spre deosebirea de crasma "nevrednica" de une maneaua urla atent insotita de voci suferinde. Ma bucur. Don' pompier si sotia imi fac cinste cu o cafea. Si o "doza". surprinsa de intrebare nu reuseam sa refuz "doza". Asa ca acum asteptam atent sa vad ce. DOZA = cutie de aluminiu cu pepsi. Mi-am dat ingrijorarile de pe umar intr-o parte. Coboram. Frig si umezeala. Si lipsa semnal.Il astept amarata cu corabile inundate pe dl. N. Care trebuie sa vina. sa ma recupereze. Dar intarzie. Si ploua. Si e ceata. incerc sa ma concentrez la don' pompier. Un pusti ce isi varsa supararile. militare. vorbeste in continuu. Nu se mai opreste. Ma vad in minte lipind benzi adezive. Peste sunete. Atunci se produce minunea. In cinstea "la don'soara", cu tot respectul de rigoare, "sa dam drumul la muzica, sa nu se plictiseasca don'soara". Si atunci toti serpii pamantului s-au adunat. In suavitatea manelelor satesti. Si dl. N...intarzie. Cu o figura victoriasa 'baiatu' de la bar care e de incredere ca'l stiu eu bine", coboara treptele. Se uita la mine printre gratiile scarilor:"Sunteti din Bucuresti?".Ma uit intrebator raspunzand cinstit..."Da". "Cunoasteti si fete din Bucuresti?". Deja vinerea mea ratata isi arata coltii in gandurile indreptate spre el. Mormai un mda mai degraba scuipand acid. "Inseamna ca o cunoasteti pe Simona!"...Noroc ca dl. N suna iar telefonul teleportator spre Bulgaria imi anunta momentul plecarii. Dar..."Si Simona e la Bucuresti. A plecat vara trecuta acolo"...

Artisti

"Eu sunt artist!". Mda. "Mi-am luat ceara de mustati din State. Sta mustata bat!"...bun. Atunci imi scapa intrebarea fatidica: "Si ce are asa special ceara de mustati din State fata de altele?". Mare greseala!Parca toti norii planetei s-au adunat deasupra mesei unde tacticos, zambind imi sorbeam berea si ma uitam. Destul de crucis. La o firava mustata. intortocheata. Cu ceara de mustati din State. Dar s-a intunecat. Am auzit niste tunete. Undeva deasupra aceleasi mese. Ochii au inceput sa arunce flacari. Mana sa tremure. Potopul e aproape. Cu ura raspunsul. In fond, o intrebare: 'Care altele?". Poi, cum inca nu am avut placerea de a avea mustata, sa ma pice al de sus cu ceara daca stiu ce sa raspund "Celalalte care sunt pe piata". Un raset de monstru. Artistic. Cum de nu stiam asta? Asa descopera sufletul meu. Ca in Romania nu avem ceara de mustati! Acest pseudo-Dali, cu mustacioara lui imi spune asta intr-o scarba demna...de artist. Eu sunt artist! Traiesc din asta. Dar acum vreau sa fac orice. Ajutati un biet artist! caci altfel, toata ura lui se va rasfrange. Peste placerile celorlalti. Mitocanismul rezultat. Il arunca peste noi. Ca deh, e artist. E conditia lui. Dar nimeni n-a auzit. si nu poti sa fi artist. Fara infatuarea aferenta. Mda. oamni buni ajutati artistii! N-am starea sa-mi mai strice placerea de a sta. La o bere. la o vorba. Zambind. Va multumesc.

Reintalnire

Mi-am propus asta de multe ori. Si de fiecare data m-am simtit stinghera in basii tastaturii. De parca cioburi se spargeau de gresie. Dar mi-a fost dor. Imi e dor. Sa revin. Incerc sa fac promisiuni. Incerc sa revin in peisajul scrisului. Si asa revin. La scris, la muzici, la primavara. Natura reinvie. Si animalutele in jurul nostru. E primavara. E imaginatie. Sunt sertare. E o stare. E culoarea. Zilei. Si a noptii. Bine v-am regasit. Bine m-am regasit. Bine ai venit.

Hai-hui

Dimineata. Intunecoasa cu miros de iarna. Se simt fulgi in aer. Desi inca prezenta lor e indoielnica. Ma trezesc. Intr-o camera de hotel. Astept micul dejun. Acelasi ca in zilele precedente. Imi ascund o raceala rebela. In buzunar. In geamantan. Receptionerul imi aduce cafeaua. Tripla. O asteptam